”Romania nu conditioneaza adoptarea acordului de asociere de rezolvarea unei probleme sau a alteia, deci nici de rezolvarea problemei vlahilor, de altfel, nici nu ar fi posibil, astazi suntem pe 1 noiembrie si Consiliul European va fi pe 9 decembrie (cand se va decide statutul Serbiei de candidat la UE – n.r.), deci cand sa se rezolve problema vlahilor, pe care, trebuie sa recunosc, o discutam de mai multi ani? Noi am ridicat si vom continua sa ridicam problema vlahilor care se declara a fi romani. Nu este o legatura intre ratificarea acordului de asociere si problema vlahilor.”
Traian Basescu
Nici chiar Cicero nu i-ar contesta buna credinta, bona fides – lui Traian Basescu. Doar ca buna sa credinta se bazeaza pe niste convingeri proaste. Prima convingere proasta in materie de politica externa e aceea ca el vede domeniul ca fiind subordonat politicii interne a PDL si a domniei sale. Or asta nu mai e politica externa, ci politicianism.
A doua convingere gresita a lui Traian Basescu consta in credinta sa irationala intr-un fel de mers al Providentei dirijat de la Bruxelles, conform unui mega-plan rational hegelian. Ce va conduce constructia europeana si Romania intr-un illo tempore, o post-istorie in care laptele si mierea euro vor fi date fiecaruia ”dupa nevoi”. Aceasta credinta o avea si Ion Iliescu in perioada cresterilor economice surprinzatoare ale ”tigrilor est-europeni”. I-a fost spulberata. E absolut normal, convingerea in speta fiind nu un derivat al filosofiei lui Hegel – ci un scop al lui Karl Marx, care o mai numea si comunism.
Aceasta dubla eroare a lui Basescu a dus si la abandonarea romanilor vlahi din Serbia. Un abandon corect politic, insa incorect moral. Romanii vlahi nu au niciun drept comparabil cu cele ale minoritatilor din Romania. Basescu i-a spus aceasta lui Tadic, insa nu a impus nimic. In politica externa se lucreaza cu negocieri, schimburi si jocuri de putere. Acestea toate la un loc se numesc diplomatie, si atat Talleyrand cat si Bismarck au demonstrat-o suficient.
Basescu putea sa ceara ceva in schimbul sustinerii Serbiei in aderarea la UE. Altii au cerut romanilor multe pentru aceasta – intru pilda semnarea pripitului tratat cu Ucraina. Vice-regele nostru insa nu a cerut nimic. De ce? Chiar din pricina acestei credinte in mega-planul hegelian al Ratiunii din Bruxelles. Basescu mizeaza mult pe Europa. Papandreou o tine in sah pana in ultimul moment si pare a castiga. De ce? Grecul pricepe mai bine adevaratul sens al politicii externe, al luatului si datului de cadouri primejdioase..
Insa bona fides basesciana nu vede incorect doar politica externa, ci si pe cea interna. Avand senzatia ca adevaratele sale spirite tutelare sunt FMI si UE Basescu face eroarea majora de a subestima sursa puterii sale – poporul roman. De aici planurile pripite si meschine de regionalizare, de aici pretentia medievala a UDMR de scoatere a sintagmei ”stat national” din Constitutie. De aici comportamentul de vice-rege al unei colonii pe care il afiseaza fara a-si da seama Traian Basescu.
Nu stiu daca vechilul nostru va ceda in fata UDMR. Dar stiu ca Traian Basescu ne da o lectie politica cu un asemenea pigment incat nici buna-credinta si ranjetul zornaitor a euro nu o vor sterge.
