Institutul National de Statistica a publicat recent rata inflatiei din luna decembrie 2011. Ea s-a situat la 3,14% fata de decembrie 2010. Luand in considerare tinta de inflatie de 3% cu o banda de fluctuatie de +/- 1 punct procentual, putem spune ca aceasta a fost atinsa in 2011, cresterea anuala a preturilor de consum plasandu-se confortabil in interiorul intervalului de variatie din jurul tintei. Imediat au aparut opinii de tipul „BNR a atins in sfarsit in 2011 tinta de inflatie… prima data dupa cinci ani”, sau „BNR a atins doar de doua ori tinta de inflatie in 7 ani”. In acest context, apare in mod natural si intrebarea: Cum judecam performanta strategiei de tintire directa a inflatiei in Romania?

Toate bancile centrale care practica acest tip de strategie de politica monetara isi stabilesc tintele de inflatie ca obiectiv pe termen mediu (!!!). Aceasta abordare este perfect justificata si prin prisma importantei pe care anticipatiile inflationiste le au in implementarea acestei stategii.

Totodata, pe termen scurt, rata inflatiei poate fi afectata de diverse socuri care pot avea un caracter tranzitoriu (vor fi reversate in viitor – a se vedea de exemplu cresterea preturilor la legume din Romania in a doua parte a anului 2010 – prima parte a lui 2011, reversata in a doua parte a anului 2011) sau factori din afara sferei de actiune a politicii monetare (preturi administrate, cresteri de accize sau TVA etc.), dar care pot conduce la devierea temporara a inflatiei de la tinta stabilita.

Lucrarile de specialitate care analizeaza aceasta strategie subliniaza faptul ca astfel de socuri, chiar daca pot conduce la iesirea inflatiei din tinta, nu trebuie sa genereze o reactie directa a bancii centrale, aceasta actionand in principal pentru limitarea efectelor de runda a doua, manifestate prin anticipatiile inflationiste. Daca ar reactiona, in incercarea de a atinge cu orice pret tinta de inflatie, ar fi total contraproductiv si ar induce si o volatilitate nedorita a activitatii economice.

Pentru astfel de socuri, orice banca centrala care practica tintirea inflatiei isi defineste asa-numitele clauze de exonerare, care reprezinta un set de circumstante, independente de influenta politicii monetare, care conditioneaza responsabilitatea pentru atingerea tintelor de inflatie stabilite. Oricum, BNR nu a facut apel niciodata la aceste clauze de exonerare, chiar daca ar fi putut sa o faca.

Ponderea foarte ridicata in cosul IPC a bunurilor cu preturi volatile (legume, fructe, oua, combustibili) si a bunurilor si serviciilor administrate care sunt in afara controlului politicii monetare face ca inflatia (masurata prin IPC) sa fie dificil de controlat in Romania prin politica monetara. Chiar daca excludem influenta preturilor volatile, a celor administrate si a celor care care sunt in afara controlului politicii monetare, cauzele inflatiei in Romania sunt in cea mai mare parte de natura structurala, decurgand din intarzierea reformelor structurale, din abordarea graduala a tranzitiei si din intarzierea restructurarii companiilor de stat (dupa mai mult de 20 de ani de tranzitie, inca mai discutam, dar nu facem progrese prea mari in materie de restructurare/eficientizare a companiilor de stat!!!).

In aceste conditii, performanta tintirii inflatiei in Romania trebuie judecata nu neaparat din perspectiva atingerii an de an a tintei de inflatie (inflatia anuala din luna decembrie), ci mai degraba din perspectiva trendului acesteia pe termen mediu si a ancorarii asteptarilor inflationiste la niveluri scazute, compatibile cu stabilitatea preturilor. Tendinta inflatiei de la introducerea strategiei de tintire a inflatiei a fost una descendenta, in ciuda unei volatilitati create de evolutia productiei agricole, ajustarea preturilor administrate si modificarea nivelului impozitelor indirecte (accize si TVA).