Iubirea mea pentru science-fiction este strans legata de fascinatia pe care o am in legatura cu universul strain, cu mediul extraterestru. Este adevarat, nu pot ajunge in spatiul cosmic sau pe planetele extraterestre; in schimb, pot sa ajung in medii care nu permit in mod obisnuit desfasurarea normala a vietii umane: pot sa schiez la 3500 de metri altitudine, pot sa fac scufundari, pot sa ma catar pe pereti verticali de stanca, pot sa ma dau cu parapanta sau… pot sa citesc science-fiction.

Cand am citit prima data ca The Abominable, noul roman al lui Dan Simmons, seamana cu The Terror, doar ca, in loc de fiorii Polului Nord, vom avea parte acum de Muntii Himalaya si ne vom intalni cu Yeti, m-am bucurat, gandindu-ma ca scriitorul american revine la un tip de horror care ii reușește atat de bine. Dar The Abominable este mult, mult mai mult decat o simpla copie a lui The Terror, intr-un nou decor. De fapt, este cu totul diferit de precedentul roman al lui Simmons care se petrece printre gheturi si zapezi si, cred eu, atat editorii cat si autorul american sunt putin necinstiti atunci compara The Abominable cu The Terror. Acesta e motivul pentru care, in aceasta recenzie, s-ar putea sa dezvalui ceva mai mult decat s-ar cuveni: fiindca as vrea sa-i avertizez pe potentialii cititori care vor lua in mana aceasta carte, ca si mine, asteptandu-se la un nou The Terror. „Abominabilul” sugerat de titlu si de textul de pe coperta a IV-a, despre care oricine s-ar gindi imediat ca este Yeti, e de fapt doar un truc ieftin de scamator. Textul de pe coperta a IV-a ne determina sa credem ca vom citi despre intalnirea unei expeditii pe Everest din 1925 cu tot felul de creaturi supranaturale. Numai ca, atunci cand aceasta suspiciune de interventie supranaturala apare, ea va fi rezolvata doua pagini mai incolo prin cea mai naturala si logica explicatie cu putinta. „Abominabilul” din titlu se refera de fapt la cu totul altceva; explicatia o aflam in ultima cincime a romanului, o parte care nu prea mi-a placut, ba chiar am gasit-o a fi inutila, prosteasca si, de ce sa n-o spun, cam rasista.

Restul cartii compenseaza insa pe deplin pentru aceste pacate. Practic, romanul este o declaratie de dragoste fata de nobila indeletnicire a cataratului pe munte, una dintre pasiunile lui Dan Simmons, de altfel. Am citit multe carti de fictiune si non-fictiune despre munte, catarat, alpinism sau Everest, dar aceasta este – de departe! – cea mai buna. Cum reușește Simmons sa faca din The Abominable o carte de non-fictiune perfecta, dar si una de fictiune – aproape la fel de perfecta – eu nu pot sa-mi explic. Dar, citind romanul, traiesti in acelasi timp senzatiile provocate de o carte de non-fictiune, alaturi de cateva personaje fictionale extrem de interesante si de bine realizate. Astfel, cataratul pe un perete de stanca din Tara Galilor devine unul dintre cele mai palpitante capitole pe care le-am citit in ultimii ani, iar istoria dezvoltarii pioletului, carabinei si a coltarilor este, la Simmons, la fel de interesanta precum Cursa Spatiala.

Pe de alta parte, pentru mine, desi The Abominable nu are nimic supranatural, romanul acesta a fost o minunata carte science-fiction, care se petrece intr-un mediu extraterestru: ultimii o mie de metri ai Everestului. Este un mediu complet ostil omului, in care Dan Simmons construieste – cu mare maiestrie, ca majoritatea scriitorilor buni de SF – o poveste despre om, despre visele lui, despre darzenia lui, despre dramele lui, despre limitele lui, despre sufletul lui, in care cicatricile se ingemaneaza cu puritatea zapezii. Dan Simmons a revenit din nou la varful de forma care l-a consacrat, iar literatura science-fiction este, din acest motiv, mai bogata si mai interesanta.