In luna februarie, Millennium va propune TRILOGIA ABATIEI de Dan Dobos, o carte-eveniment care reuneste intr-un singur volum versiunea definitiva a celor trei romane (Abatia, Blestemul Abatiei, Abatia infinita) ce i-au adus autorului doua premii RomCon si Premiul Vladimir Colin. Ilustratia copertei ii apartine artistului american Christopher Balaskas. Volumul a plecat la tipar si va fi disponibil pentru comenzi in jurul datei de 7 februarie, iar in librariile partenere incepind din cea de-a doua jumatate a lunii februarie.

Sfintul Augustin a prevestit venirea Apocalipsei, cind armatele oamenilor, conduse de un Mesia care-a coborit din nou pe Pamint, vor trebui sa infrunte fortele Raului. La mai bine de trei milenii dupa rostirea acestei profetii, Abatia a ramas singura entitate religioasa inca existenta. Radoslav, abatele care conduce acum Ordinul Augustinian, stie ca Apocalipsa e aproape, dar nu poate hotari ce anume o va declansa. Ar putea fi oare primul contact cu o civilizatie extraterestra? Sau incercarea imperiala de a inlocui clonele din lumile agricole cu fiinte straine va degenera intr-un conflict de proportii cosmice? Super-soldatul trimis sa spioneze actiunile Abatiei este, la rindul sau, un motiv serios de ingrijorare. Pe masura ce intriga fascinanta devine mai complexa, e tot mai limpede ca batalia finala nu se va da intre Bine si Rau, ci intre aceia care cred in Dumnezeu si cei care-i neaga existenta.

Despre autor

Nascut la 31 iulie 1970, Dan Dobos a absolvit Facultatea de Inginerie Chimica a Universitatii din Iasi. A debutat in 1999 cu un roman pentru tineret, Elefantul in bostanarie. Prima editie a romanului Abatia, aparuta in noiembrie 2002, ii aduce autorului un prim premiu RomCon in 2003, an in care este publicata cea de-a doua carte a trilogiei, Blestemul Abatiei, care va fi, la rindul sau, recompensata cu premiul RomCon in 2004. In 2005 este publicat romanul Abatia infinita. In 2007 publica volumul de povestiri Gheorghe, un om special, devine membru al Uniunii Scriitorilor si primeste premiul Vladimir Colin pentru intreaga Trilogie a Abatiei. In 2009 primeste Premiul de incurajare al Eurocon. Romanul DemNet, publicat in 2011, a primit premiile Galileo, FanSF si Ion Hobana. A tradus pentru editurile Nemira, Corint si Paladin, iar in 2010 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere. In prezent este directorul Bibliotecii Judetene „Gheorghe Asachi” din Iasi.