Tantrum se numeste acel episod in care copilul pierde controlul emotiilor, tipa, loveste lucrurile si chiar persoanele din jur, distruge obiecte si se tavaleste pe jos. Sa nu spuneti ca nu ati vazut niciodata asa ceva, ca imi vine greu sa cred.
Adevarul este ca orice copil care se afla in jurul varstei de trei ani este predispus la aceste dezlantuiri afective. Depinde insa de adultii din jur sa gestioneze furia copilului. Unii pricep ce se intampla, altii devin la fel de necontrolati ca si bietul omulet urlator. Sa fii insa cadru didactic si sa chemi la gradinita ca sa rezolve situatia o mama speriata, stresata ca e in mijlocul programului, asta mi se pare greu de acceptat. ibebe va prezinta cateva sfaturi pentru a gestiona crizele de furie ale copilului.
Cum putem gestiona din timp crizele de tantrum?
1. Oferiti-le exemplul personal – la varste mici, copiii invata prin observare si imitare. Incercati sa ramaneti calmi in fata izbucnirilor.
2. Tineti cont de particularitatile de varsta – cand copiii nu pot inca sa vorbeasca, folosesc furia ca mijloc de comunicare. Aratati-le cum sa-si exprime nevoile folosind gesturile sau cateva cuvinte (de exemplu, daca nu ajunge la o jucarie, sa o „ceara” aratand cu degetul sau mimand zgomotul produs de aceasta).
3. Daca tot am ajuns aici, incurajati-l sa numeasca emotia traita. Spuneti, de exemplu: „sunt foarte dezamagit“ in prezenta lui, pentru a-i permite sa observe comportamentul asociat unei emotii si sa il imite. Daca asta inseamna insa sa tipati la fel de tare ca el, atunci ati identificat sursa problemelor.
Eu i-am invatat pe copiii mei sa ofteze, sa numere tare pana la 10 si mai ales sa vina la mine sa imi spuna cu lux de amanunte ce ii supara. Totusi, asta e mai greu decat pare pentru un copil. Incercati sa-i intelegeti emotia si sa o traduceti printr-o afirmatie sau o intrebare. Cand mi s-a reprosat ca sunt „cea mai rea mama din lume!“, am raspuns: „eu nu cred ca tu simti asta cu adevarat in miezul sufletului tau, dar se pare ca esti foarte suparat pe mine! Poate ca am gresit, dar va trebui sa imi arati unde.”
De ce se declanseaza?
Acum ajungem la partea cea mai grea: cum identificati in mod corect cauza furiei? Pentru ca rabufnirile de nervi se gestioneaza in functie de cauza care le-a declansat.
a) Daca nu vreti sa ii cumparati ceva ce isi doreste, este dispus sa va santajeze, urland in magazin ca sa va puna intr-o situatie proasta si sa cedati. In cazul acesta, ignorati stoic balamucul si parasiti incinta cu toata demnitatea de care sunteti in stare, lasand mica fiara sa va urmeze, fiindca nu are incotro si frica de abandon e mai mare decat frustrarea.
b) Dar daca apare ca urmare a unei pierderi (a jucariei preferate de pilda), ignorarea emotiei copilului nu este o solutie. El are nevoie sa se simta inteles si sprijinit, linistit prin imbratisari si mangaieri. Daca ii intoarceti spatele acum, isi va pierde increderea in adultii din preajma sa ori va deveni insensibil la emotiile altor persoane, deoarece in aceeasi maniera a fost tratat si el.
c) Cand criza este in desfasurare, iar cauza este greu de stabilit, cea mai buna solutie este sa stati cat mai aproape de copil, sa ii captati atentia cumva. Vorbiti-i incet, aplecandu-va la nivelul lui, privindu-l in ochi si spunandu-i pe nume pentru a-l aduce inapoi din iadul emotional in care se afla. Cand observati ca va priveste si va urmareste, creati o diversiune – aratati-i ceva interesant.
Mie mi s-a intamplat ca, in pana de idei fiind, sa ii arat leucoplastul de pe locul unde ma rosesera sandalele cele noi. Va vine sa credeti sau nu, dar a functionat de minune, copilul a uitat de necazul lui si a inceput sa se vaicareasca pentru mine. Am plecat amandoi din parc oblojindu-ne reciproc si cu onoarea intacta.
