Sa trecem, totusi, la varianta lunga a povestirii. La ora 13:00 eram in Piata Sfatului, cam 40 de oameni, fiecare avea 2 carti in mana si mai toti aveam parul valvoi de la vantul puternic.

Trebuie sa recunosc ca ma asteptam, de fapt, speram, la mai multi participanti si initial eram oarecum ingrijorata… daca stateam la fanana din mijloc cum planuisem, ar fi iesit o editie la piscina, (vantul aducea apa imprejurul fantanii). Ma tot intrebam cum vom face sa ne remarcam. Nu m-a tinut mult ingrijorarea, cam pana la pagina 2 din carte. Mi-a atras atentia un grup de voinici (sa tot fi avut in jur de 13 – 14 ani), de langa mine, care vorbeau, printre glume presarate cu injuraturi, despre un joc pe calculator (as fi prins numele jocului, dar exact in momentul acela am gasit un pasaj interesant in carte). M-am decis imediat sa ma duc la ei primii, sa le ofer carti si sa-i intreb ce are jocul lor electronic si nu are o carte. Intre timp, ne hotarasem sa ne mutam pe scarile din partea cealalta a Pietii Sfatului si sa citim vreo 20 de minute cu totii, sa fim mai bine remarcati. Zis si facut.

Apoi am pornit sa impartim carti si sa culegem povesti. Spre dezamagirea mea, gasca vesela de gameri plecase. Am gasit alti oameni care mi-au spus povestile lor despre carti, iar doua dintre ele le spun si eu mai departe, catre voi.

Pentru inceput, aveam fiecare cate doua carti si urma sa mai luam, tot cate doua, pe masura ce ramaneam fara. M-am dus cu primele mele carti la un cuplu destul de plictisit. Mi-au spus ca nu citesc si ca nu vor carti. Am mers mai departe. Dupa doi pasi, aud: ,,De fapt, stai un pic…” Ma intorc. Ea catre El: “Diseara, in loc sa ne uitam la film, putem sa citim”. El se uita catre mine: “Mie imi plac cartile istorice”. Ia ghiciti ce aveam in mana. Exact, un roman istoric, in engleza. Ea a primit un roman de dragoste.

Sa trecem de la primele carti oferite direct la ultimele. Aveam in mana o carte de poezii si un roman de aventuri. Pe o banca era un copil de 5 ani (am aflat apoi), impreuna cu tatal sau. Am intins romanul catre tata si am inceput sa vorbesc cu el. Nu terminasem o fraza ca il si aud pe cel mic aproape urland la mine: ,,Si mie imi plac cartile”. Il intreb ce carte i-a placut cel mai tare. “Imi plac poeziile”, imi spune. Povesteste mai departe ca mama lui ii citeste poezii in fiecare seara. Ii intind cartea de poezii, o deschide imediat si incepe sa silabiseasca, spre uimirea mea. Imi explica tatal ca sotia lui e foarte pasionata de poezie si ca ii citeste mult baiatului. Ne indeamna sa ducem mai departe initativa si promite ca va veni si la editia viitoare. Imi iau la revedere, le urez o zi buna, si primesc raspunsul: „Tocmai mi-ai facut-o”.

Sa nu credeti ca n-am mai gasit povesti interesante si intre prima si ultima serie de carti daruite, dar daca vreti sa le aflati pe toate, trebuie sa veniti la editiile urmatoare de Lecturi Urbane si sa ne auziti cum ni le impartasim entuziasmati. Aici, in scris, gasiti doar un rezumat. Ca un fel de descriere de pe coperta 4, daca vreti.

Dupa editia a doua din Brasov, am inteles ca putem “face sa fie bine” chiar daca suntem mai putini, pasiunea si entuziasmul sunt tot acolo, doar ca se impart altfel. Cartile ajung si ele unde ar trebui, chiar daca sunt mai putini oameni responsabili de acest lucru. Povestile sunt tot acolo, trebuie doar aflate. A fost aceeasi esenta tare de Lecturi Urbane, desi sticluta (a se citi grupul de voluntari) a fost mai mic.