Mijlocaşul Bogdan Pătraşcu a fost prezentat azi în cadrul unei conferinţe de presă ca noul jucător al Sportului Studenţesc, formaţie pentru care a mai evoluat la sfârşitul anilor 90. În ultimul deceniu, acesta a jucat în Italia pentru Piacenza, Chievo şi Padova.

Fotbalistul în vârstă de 31 de ani este un produs al Sportului, pentru care a evoluat în perioada 1996-2000. 

În 2000 s-a transferat la Litex Loveci, dar după numai un sezon a făcut pasul spre Serie A din Italia, ajungând la Piacenza. Formaţie unde a jucat timp de şapte ani, în primele două ligi. Au urmat apoi Chiavo şi Padova, cu ultima încheindu-şi contractul în această vară. În total, a adunat 200 de meciuri în Serie B.

Alături de Pătraşcu, la Sportul a ajuns şi fostul fundaş al lui FC Timişoara, Florin Maxim. “Avem nevoie de experienţă, de aceea i-am adus pe Florin Maxim şi Bogdan Pătraşcu, doi jucători care sper să ne ajute. Pentru că degeaba ai în lot două sute de tineri, dacă nu ai şi doi bătrâni nu ai cum să faci treabă”, a declarat antrenorul Tibor Selymeş.