Drumul de la teorie la practica nu seamana nici cu pavajul plin de bune intenții al Iadului, nici cu Campiile Elizee, cu ale sale taramuri infloritoare, unde domnește primavara veșnica.
Dincolo de pornirea ușor livresca a acestui inceput se afla permanenta și, aproape obsesiva idee ca, daca nu se schimba acum profund structura educației romanești, șansa de a vorbi despre un invațamant performant, eficient, schimbator de metehne și mentalitați scade vertiginos.
Spun și cred aceasta dintr-o sumedenie de motive. Semnificative sunt cele legate de ritmul uluitor al transformarilor din lumea și realitatea planetei și cele ce-și au originea in ințelegerea progresului.
Mai direct spus, cred ca a face fața și a te integra unei realitați economice, sociale, culturale, ce-și schimba aproape zilnic, nu doar fațetele și valențele, ci transforma in mod profund – fara a ști cat de reversibil sau ireversibil – insași structura, urzeala ființei noastre personale și sociale, a putea gasi raspunsurile adecvate unei asemenea provocari reprezinta incercarea vitala.
Ultimul secol al sfarșitului mileniului II a rescris in doar 100 de ani toata istoria de peste 2000 de ani a civilizației umane.
Astazi, ritmul uluitor al descoperirilor științifice, al dezvoltarii și salturilor din societatea post-industrializata, post-globalizata, post-modernista ne pune in fața nu doar intrebari, ci și capcane, ispite și sarcini, despre care nu știm incotro și cum se vor extinde. Cum se va descurca ființa umana, pe care o descoperim a fi astazi, cum nici macar nu se putea visa acum 50 de ani?
Cine și ce ne va oferi capacitatea de adaptare, inteligența emoționala și cognitiva pentru a nu fi copleșiți, pentru a ne menține și in acest mileniu in postura de “rege al lumii acesteia”?
Greu de raspuns. Greu de inchipuit. Ce vreau sa spun insa, este ca, sigur, elevii și studenții de astazi trebuie pregatiți și ajutați sa se poata integra in aceasta lume a viitorului lor, sa poata face fața nu doar la doua-trei schimbari majore ale destinului lor, ci la o existența in care fiecare zi poate produce transformari uluitoare.Daca bunicul meu nu și-a schimbat niciodata profesia, ci doar a trecut prin doua-trei locuri de munca, din același domeniu, pe parcursul intregii sale vieți active, eu insami și generația mea am inceput sa simțim pe propria-ne piele care sunt “binefacerile” adaptarii din mers la schimbare.
Uitandu-ne la copiii nostri, nu-i greu sa observam ca nu doar locul de munca și-l schimba din trei, in trei luni, ci și profesia. Cum vor face ei fața șocului emoțional, social, de integrare pe o piața a muncii in care un job este mai nesigur decat timpul probabil?
Simplu! Extrem de simplu: prin educație, printr-o școala aflata in chiar miezul vieții, cablata la realitatea de dincolo de zidurile gri. Multe n-am ințeles, dar un lucru pricep, dincolo de tristețe sau nostalgie: școala de tip humboldtian a murit. Zidurile reci, sterile, realitatea proustiana a minunatului cocon, in care nu interfereaza uratul, greul, raul, s-au naruit.
Școala nu este doar Campiile Elizee, Școala este și Iadul. Școala este viața de zi cu zi.
Daca nu-l educam, nu-l invațam pe tanarul din fața noastra cum sa-i faca fața, misiunea nu va fi indeplinita.
Numai cand magisterul este și magister și prieten și frate mai mare, drumul de la teorie la practica devine firesc și benefic.
