Sute de spectatori au părăsit Naţional Arena la pauza meciului Oţelul-FC Basel

Dezamăgiţi de jocul slab al elevilor lui Dorinel Munteanu, dar şi de frigul pătrunzător, sute de spectatori au plecat de pe Naţional Arena încă de la finalul primei reprize dintre Oţelul şi FC Basel.

Dintre cei aproape 5.000 de spectatori aproape zece la sută au plecat de la arenă încă din prima repriză, moment în care elveţienii conduceau cu 3-0. La ora jocului, termometrul indica -3 grade.

În ziua meciului, Oţelul a împărţit bilete gratuit femeilor şi copiilor sub 14 ani, însă nici aşa nu a reuşit să evite un nou record negativ de audienţă în Liga Campionilor pentru o echipă românească.


VIDEO: Mihai Marinescu a abandonat la Abu Dhabi după un accident violent!

Pilotul Mihai Marinescu a părăsit cursa de sprint de GP2 de la Abu Dhabi după numai 11 tururi. Românul s-a izbit violent de glisierele metalice de pe marginea circuitului Yas Marina.

După ce la cursa de ieri a obţinut un onorabil loc 17, Marinescu nu a mai putut continua la cursa de azi, când la ieşirea dintr-un viraj de dreapta s-a lovit puternic de parapeţi.

Partea frontală a monopostului Rapax condus de braşoveanul în vârstă de 22 de ani a fost grav avariată, astfel că nu a mai putut continua.

A fost pentru prima oară când Mihai Marinescu a pilotat un monopost de GP2, antecamera Formulei 1, după ce în ultimele două sezoane a concurat în Formula 2. Momentan, din cauza problemelor cu banii, tânărul nu ştie în ce competiţie va lua startul în sezonul viitor.

Porţile li se deschid: Rapid se întoarce temporar în Giuleşti după patru luni!

Patronului Rapidului, George Copos, a decis că este momentul ca echipa sa să revină în Giuleşti, fiind presat de suporteri şi de tensiunea din rândul jucătorilor, însă există şi anumite condiţii.

Transporturilor, care a cerut o chirie de aproximativ 1.500 de euro pentru fiecare meci disputat pe stadionul Valentin Stănescu, plus cheltuielile de întreţinere.  

De asemenea, Copos va plăti către CS Rapid şi restanţele în valoare de 120.000 de euro, cel mai probabil în şase tranşe egale. Contractul urmează să fie reînnoit înainte de fiecare meci pe teren propriu, până când datoria va fi plătită integral.   

Rapid va a juca primul meci de la revenirea pe stadion contra lui Juventus Bucureşti, în Cupa României, la 21 septembrie, aceasta fiind şi cererea postului Pro TV, care va transmite întâlnirea. Următorul meci al Rapidului este cel din Liga I cu CFR Cluj, din 24 septembrie. 


Au început lucrările de înlocuire a gazonului pe Arena Naţională

După ce gazonul ne-a făcut de râs în meciul României cu Franţa, constructorul stadionului a început de luni lucrările de înlocuire a suprafeţei de joc, iar iarba va ajunge în scurt timp din Anglia, prin intermediul consultantului UEFA, Robert Hayden.

Prima operaţiune este cea de decopertare a gazonului, de care se ocupă două firme. În cursul zilei de astăzi, mai mult de un sfert din suprafaţa de joc urmează să fie înlăturată. Fostul gazon, care a costat aproape 80.000 de euro, va fi încărcat în camioane şi aruncat. 

Constuctorul se aşteaptă ca până joi să fie scos tot gazonul vechi, iar cel nou să fie montat până la sfârşitul săptămânii.  

Forul european de fotbal s-a implicat şi el în problema stadionului, mai ales că pe arena bucureşteană sunt programate aproape toate meciurile echipelor româneşti în cupele europene. 
Partida Stelei cu Schalke 04, din Liga Europa, urma să se joace aici pe 15 septembrie, dar UEFA a decis ca meciul să fie mutat la Cluj, singurul stadion disponibil şi care îndeplineşte cerinţele minime. 

Oţelul Galaţi va juca pe Arena Naţională la 27 septembrie, contra lui Benfica Lisabona. 


Meciul Daniel Ghiţă vs Badr Hari din septembrie a fost anulat!

Cel mai aşteptat meci din istoria kick-boxingului românesc, dintre Daniel Ghiţă şi marocanul Badr Hari, a fost anulat deoarece în aceeaşi perioadă va avea loc şi turneul de calificare pentru mare finală K-1 de la Tokyo.

Ghiţă a confirmat informaţia pe pagina sa oficială, precizând că “meciul cu Hary a fost anulat deoarece anul acesta se organizează Grand Prix K-1 Final 16 in Octombrie”.

Duelul dintre român şi marocanul Hari era programat pe 11 septembrie la Amsterdam şi urma să fie capul de afiş al unei galei It’s Showtime.


Carlos Yair Costly Molina

Ultima echipă la care a evoluat: FC Vaslui
Ţara de origine: Honduras
Post:Atacant
Data naşterii:18 July 1982
Locul naşterii:San Padro Sula
Înălţime:190 cm
Greutate:84 kg
Selecţii la naţională:39
Goluri în naţională:14

Informaţii carieră

  • * Este fiul lui Anthony Costly, una dintre legendele fotbalului din Honduras, component al echipei care s-a calificat la CM din 1982.
  • * La vârsta de 14 ani s-a mutat în Mexic după ce părinţii săi au divorţat şi a jucat la nivelul amatorilor câţiva ani, după care a revenit în Honduras, şi a reuşit să-şi lanseze cariera.
  • * La începutul anului 2009 a fost dorit de Steaua, însă preţul prea mare cerut de Belchatow a făcut că transferul să nu se mai realizeze.
  • * A fost transferat de FC Vaslui în schimbul sumei de 350.000 de euro, profitând de faptul că intra în ultimele şase luni de contract cu polonezii.

Palmares

  • * A fost golgheterul naţionalei din Honduras în campania de calificare la Mondialul din Africa de Sud, reuşind să înscrie de cinci ori. Astfel, micuţul stat a ajuns pentru a doua oară la CM, după ediţia din 1982.
  • * E pe locul 7 în clasamentul all-time ai golgheterilor naţionalei Hondurasului, cu 14 reuşite.
  • * A fost golgheterul Aperturei campionatului hondurian, ediţia 2006-2007,cu un total de 10 goluri.

Ciclism-Turul României: Andrei Nechita şi-a păstrat, dramatic, tricoul galben, Kenser învingător pe Transfăgărăşan

După aproape 2 ore de eforturi supraomeneşti, românul Andrei Nechita şi-a păstrat, înaintea ultimei etape, tricoul galben de lider al Turului ciclist al României, în urma dramaticei etape a 8-a, de pe Transfăgărăşan, adjudecată de germanul Andreas Kenser (Profiline), sosit primul la Bâlea Cascadă.

Disputată pe o vreme aproape imposibilă, frig, sub 10 grade la munte, ploaie piezişă şi vânt în rafale, etapa de pe Transfăgărăşan a constituit proba supremă a valorii cicliştilor prezenţi în actuala ediţie a Turului, sosirea de la Bâlea Cascadă făcându-se ca în probele de contratimp, unul câte unul. Primul a trecut linia de sosire, aşadar, germanul Andreas Kenser, cronometrat pe 52 km în 1h35’20”, urmat, la 49 secunde de bulgarul Ghiorghi Ghiorghiev (Tuşnad CT), un alt bulgar, Vladimir Koev, învingătorul de anul trecut, sosind al 3-lea, la 56″, în timp ce ocupantul locului secund în clasamentul general, cel mai puternic adversar al liderului, grecul Ioannis Tamuridis, a venit al patrulea, la 1’14”. 

Cu ultimele puteri, purtătorul tricoului galben, românul Andrei Nechita, a reuşit să-şi păstreze poziţia de lider înaintea ultimei etape, fiind cronometrat la Bâlea Cascadă în 1h39’45El va aborda ultima etapă, de sâmbătă, Braşov-Bucureşti, cu un avans de 21 de secunde, aparent fragil, dar care s-ar putea dovedi suficient, întrucât, chiar dacă principalul său adversar câştigă etapa, în condiţiile, cel mai probabile, ale unei sosiri masive, bonificaţia pentru primul loc este de numai 10 secunde. Păstrarea tricoului galben este în puterile lui şi ale echipei României, care trebuie să-l protejeze. 

Sâmbătă, în ultima zi, plutonul va avea de străbătut ultima etapă, Braşov (cu startul tehnic de la Săcele, la 10,30)-Cheia-Văleni de Munte-Ploieşti (168,6 km), cu sosirea prevăzută la aproximativ 14,30-14-45, în apropierea Arcului de Triumf, o sosire pe care bucureştenii o aşteaptă de 7 ani.

AgerPres


Doru Tureanu, inclus în Hall of Fame-ul hocheiului mondial!

Fostul hocheist Doru Tureanu a devenit al doilea român inclus în Hall of Fame-ul hocheiului mondial după Eduard Pană. Acesta şi-a prezentat diploma n cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc azi la sediul Federaţiei Române de Hochei.

Doru Tureanu, 57 de ani, este al doilea român care este inclus în Hall of Fame, după Eduard Pană, în anul 1998.

Tureanu a evoluat în cariera sa numai la Dinamo Bucureşti, 1969-1987, pentru care a debutat la 14 ani (!) şi a făcut parte din cea mai bună generaţie pe care a avut-o hocheiul românesc, fiind considerat, neoficial, cel mai bun jucător pe care l-a avut România vreodată.

De asemenea, Doru Tureanu este marcatorul all-time al naţionalei, cu 112 puncte (74 de goluri şi 39 de pase decisive), participând la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Innsbruck, 1976, şi Lake Placid, 1980) şi la 17 ediţii ale campionatelor mondiale (1971-1987).

Coleg în linia de atac cu Marian Costea şi Dumitru Axinte, Doru Tureanu a evoluat în victoria obţinută de România în faţa SUA, scor 5-4, la Campionatul Mondial din anul 1977. 

Impresionaţi de evoluaţia lui Tureanu de la mondialul din ‘77, oficialii clubului Montreal Canadiens i-au propus jucătorului un contract, însă acesta a refuzat, preferând să fie alături de mama sa, care era grav bolnavă, conform site-ului FR Hochei.


Trei podiumuri pentru România la Cupa Mondială de gimnastică aerobică de la Boroveţ

Sportivii români au reuşit trei clasări pe podium la Cupa Mondială de gimnastică aerobică de la Boroveţ (Bulgaria), concurs la care au luat parte 90 de sportivi din 18 ţări.

Cu un lot remaniat si grevat de accidente, gimnaştii români au urcat de trei ori pe podium, la individual feminin, perechi mixte şi grup, relatează site-ul oficial al Federaţiei Române de Gimnastică.

La individual feminin, Oana Corina Constantin a ocupat locul secund în finală, cu 20,600 puncte, în timp ce Maria Luisa Pavel (locul 1 în calificări) a terminat pe patru, cu 20,450 p.

La perechi mixte, Marius Ciprian Petruşe şi Maria Bianca Becze s-au clasat pe locul secund, cu 20,550 p, în timp ce Mihăiţă Cimpoi şi Delia Lăcătaru au ocupat locul 7, cu 20,250 p.

La categoria grup, Andreea Bogaţi, Laura Cristache, Delia Lăcătaru, Maria Luisa Pavel, Oana Corina Constantin şi Anca Surdu s-au clasat pe locul 3, cu 20,655 p, la fel ca în calificări.

Mihăiţă Cimpoi a terminat pe locul 7 la individual masculin, cu 19,700 p.

AgerPres

România s-a calificat în semifinalele Ligii Europene a Naţiunilor la tenis de masă

Echipa feminină de tenis de masă a României a învins marţi Ungaria cu scorul de 3-0, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, şi s-a calificat în semifinalele Ligii Europene a Naţiunilor Joola.

Punctele formaţiei antrenate de Viorel Simion au fost reuşite de Elizabeta Samara, Bernadette Szocs şi Daniela Dodean.

Samara a învins-o cu 3-0 (11-8, 12-10, 11-8) pe Krisztina Toth, Bernadette Szocs a dispus cu 3-1 (11-8, 9-11, 11-9, 11-8) de Petra Lovas, în timp ce Daniela Dodean a câştigat cu 3-0 (11-6, 11-9, 11-9) în disputa cu Georgina Pota. 

România a acumulat 8 puncte (setaveraj 13-8) înaintea ultimului meci, cu Italia, din 1 martie (în deplasare), şi nu mai poate pierde calificare. Ungaria are 7 puncte, iar Croaţia şi Italia câte 6, dar şi un joc mai puţin.