Tradarea Fiihrerul a anticipat tradarea italienilor drept absolut certa. Ba chiar a fost singurul care s-a bazat cu fermitate pe ea. Cu toate acestea, atunci cand s-a petrecut, l-a afectat enorm} -jurnalul lui Gdbbels, 10 septembrie 1943 La inceputul dupa-amiezii zilei de 8 septembrie, Skorzeny si Radi reveneau spre aerodromul Pratica di Mare de langa Roma.
Privind in directia lui Frascati, ei au fost socati sa vada nori mari de fum negru ce se inaltau deasupra orizontului, in jurul amiezii, oraselul cu aproximativ 10.000 de locuitori fusese atacat de Aliati, care aruncasera aproape patru sute de tone de bombe.2 Mii de locuitori din Frascati, in majoritate batrani, femei si copii, zaceau morti sau raniti printre ruinele ce fumegau.3 Tinta raidului fusese cartierul general al lui Kesselring, unde fusesera omorati 150 de soldati germani.
4 Kesselring scapase neatins.5 „Primele bombe au cazut in apropierea verandei mele din sticla tocmai cand paraseam biroul”, isi amintea el. „Atacul inamic a provocat mai putine daune personalului militar, decat orasului si locuitorilor sai.”6 Desi complexul cartierului general suferise doar avarii minore, sediul lui Skorzeny din Frascati fusese distrus.7 Dar, asa cum Skorzeny a descoperit in scurta vreme, raidul aerian n-a insemnat decat preludiul unor evenimente mult mai importante. La inceputul serii, el sofa prin Roma, in drum spre o intalnire cu Radi. „Masina mea inainta incet”, isi reamintea, „fiindca pe toate strazile era o animatie neobisnuita.
Oamenii se strangeau in jurul difuzoarelor de pe stalpi si, cand am intrat pe Via Veneto, am inaintat cu viteza melcului. Aclamatii zgomotoase salutau o stire anuntata de difuzoare… femeile se imbratisau intre ele, grupuri de oameni se angajau in discutii infocate. Tot mai derutat, m-am oprit in cele din urma sa-l intreb pe un trecator care m-a informat despre recenta catastrofa: Italia depusese armele.”8 Dimineata, cand Skorzeny decolase, italienii fusesera aliati. Pana la apusul soarelui, se parea ca devenisera inamici. Sau nu era asa? Aceasta era intrebarea care-i framantase pe nelinistitii apropiati ai lui Hitler vreme de cateva ore pe 8 septembrie.
Desi posturile de radio ale Aliatilor incepusera sa difuzeze vestea predarii Italiei spre sfarsitul dupa-amiezii, italienii continuau sa nege existenta armistitiului fata de germani; multi auzisera de el prin intermediul posturilor straine de radio. Rudolf Rahn, care in perioada respectiva era trimisul diplomatic al lui Hitler la Roma, era mai cu seama tulburat. El auzise prima data despre predarea italienilor la 17:45 la postul de radio american.9 Dupa cum s-a dovedit, mass-media americana transmisesera stirea inainte de anuntul oficial al lui Eisenhower, care a vorbit la radio putin mai tarziu, la 18:30.10 „Sunt generalul Dwight D. Eisenhower, comandantul suprem al Fortelor Aliate”, a parait glasul lui Ike pe undele radio. „Guvernul italian a predat neconditionat armele. in calitate de comandant suprem al Aliatilor, am acordat un armistitiu militar… Toti italienii care actioneaza acum si ajuta la alungarea agresorului german de pe pamantul Italiei vor beneficia de asistenta si sprijinul Natiunilor Unite.”11 Parea de-a dreptul de neinteles. in aceeasi zi, la amiaza, Rahn statuse de vorba cu regele Victor Emmanuel, care-l asigurase ca Italia nu se va preda niciodata!12 „La sfarsitul conversatiei”, isi reamintea Rahn, „regele a subliniat decizia de a continua lupta, pana la sfarsit, de partea Germaniei, cu care Italia este legata pe viata si pe moarte.”13 Dupa ce auzise prima transmisiune radiofonica, Rahn il sunase imediat pe generalul Roatta, seful armatei italiene.
14 Acesta tratase cu indiferenta stirile radio, apreciind ca erau simpla propaganda britanica.15 Dar mai tarziu, in decursul aceleiasi seri, Guariglia, ministrul de externe al lui Badoglio, daduse in cele din urma cartile pe fata. „Trebuie sa-ti spun”, i-a zis Guariglia lui Rahn putin dupa ora 19, „ca, tinand seama de situatia militara disperata, maresalul Badoglio a fost silit sa ceara un armistitiu.”16 Rahn a replicat furios: „Asta inseamna tradarea cuvantului dat.”17 Nazistii n-au fost insa singurii surprinsi de transmisiunile radio ale Aliatilor. in mod incredibil, printr-o bizarerie demna de o opera de fictiune, decizia lui Eisenhower de a difuza vestea armistitiului cu Italia il luase pe nepregatite si pe Badoglio.
Asa cum s-a vazut mai devreme, generalul Castellano, imputernicitul lui Badoglio, semnase Termenii Prescurtati in Sicilia, pe 3 septembrie, intr-un secret absolut. Se convenise ca anuntarea publica a armistitiului sa coincida aproximativ cu inceputul Operatiunii Avalansa, invazia Italiei peninsulare de catre Aliati. insa din cauza problemelor de securitate – Aliatii tot nu aveau deplina incredere in viitorul lor partener -, Eisenhower a preferat sa nu informeze Roma despre data sau locul debarcarilor, pentru ca detaliile respective sa nu ajunga in mainile germanilor. In scurt timp italienii au ajuns sa creada, in mod eronat, ca ziua-Z fusese stabilita pentru 12 septembrie, sau posibil mai tarziu… ori cel putin asa au sustinut.18 Aceasta neintelegere a dus la o confruntare majora intre Aliati si italieni in orele dinaintea Operatiunii Avalansa.
Dupa ce au aflat adevarata data a zilei-Z in noaptea de 7 spre 8 septembrie, italienii si-au pierdut brusc curajul si au protestat ca inca nu luasera toate masurile militare necesare pentru a se lupta cu germanii.19 Eisenhower n-a fost insa impresionat de argumentele respective si a refuzat sa-si modifice graficul. La inceputul serii de 8 septembrie, regele Victor Emma-nuel a convocat in graba un consiliu special pentru a discuta optiunile de care dispunea.20 in decursul acestei intruniri, oamenii sai, dintre care faceau parte Badoglio si o duzina de alti italieni cu functii importante, au examinat cu toata seriozitatea varianta negarii existentei armistitiului, cel putin ca masura temporara, pentru a evita furia nazistilor.21 Dupa multe dezbateri, ei au acceptat totusi sa-si respecte angajamentul fata de Aliati: la ora 19:45 in aceeasi seara, Badoglio a vorbit in direct la radio, anuntand capitularea Italiei.22 „Guvernul italian”, a spus el, „recunoscand imposibilitatea de a continua lupta inegala impotriva puterii coplesitoare a inamicului… a cerut un armistitiu generalului Eisenhower, comandantul suprem al Fortelor Aliate anglo-americane. Solicitarea aceasta a fost acordata.
De aceea, fortele italiene vor inceta orice acte de ostilitate impotriva fortelor anglo-americane indiferent de locul in care se pot confrunta cu acestea. in acelasi timp insa, ele se vor opune atacurilor sosite din oricare alta parte.”23 Ultima fraza era o referinta mascata la nazisti, desi Badoglio evitase sa-i numeasca; era ca si cum ar fi crezut ca omisiunea aceea ciudata ar atenua cumva lovitura receptata de Hitler. in mod surprinzator, aproape pe tot parcursul zilei de 8 septembrie, Eisenhower a fost lasat sa ghiceasca cum vor proceda italienii.24 El nu stia daca acestia intentionau sa-i salute trupele ca pe eliberatori sau vor intoarce armele impotriva lor.
Eisenhower a sustinut ca al doilea scenariu ar fi putut sa fie dezastruos pentru Aliati, tinand seama de for-tele modeste pe care le avea la dispozitie pentru invadarea coastei Italiei.*25 Pe 8 septembrie existase atat de multa confuzie, incat unele avioane italienesti chiar atacasera forta de invazie a Aliatilor pe mare.26 Marina italiana a incercat de asemenea sa-i opreasca pe Aliati si catastrofa potentiala a fost prevenita literalmente in ultimul minut.
