Club Fire
Este “veteranul” acestei strazi. S-a lansat in vara anului 2000 si iata ca la mai bine de 10 ani dupa inca mai rezista in peisajul cluburilor bucurestene. Fire merge pe reteta clasica – initiata de Club A – un subsol cu arcade si scena pentru concerte, rock clasic si muzica anilor ’60-’70 in difuzoare. Ba mai mult de-atat, acum aici isi tine Lenti Chiriac serile de miercuri (“for those about to rock” – pentru cunoscatori). Ce are asa special acest club incat a reusit sa se mentina atata vreme in preferintele tinerilor (mai ales ca gusturile generatiilor de studenti se tot schimba in ultima vreme)?
Poate fi din pricina preturilor rezonabile la biletele de intrare (in club sau la concert) sau “scorurilor” modice la bere. Sau poate fi vorba despre “incapatanarea” de a nu schimba stilul. Ceea ce e bine. Pana la urma, si studentii de acum 10 ani au nostalgii si vor sa mai iasa ca odinioara in cluburile de pe vremea lor. In Fire sunt concerte cel putin de cateva ori pe luna ( pe 3 martie Mircea Vintila va invita la o “Cantare de primavara”). Iar in week-end (si nu numai) sunt seri de club obisnuite, cu dans.
In ultima vreme este mai putin aglomerat decat prin alte cluburi din aceasta zona. Dar si acesta poate fi considerat un avantaj – daca nu vreti sa fiti calcati pe bombeu. La parter barul e deschis aproape non-stop si e mereu plin pe la mese. Nu va asteptati la prea multe “fite” nici in meniu, nici printre oamenii care vin aici.
Atelierul Mecanic
“Intrati numai cu ochelari de protectie” daca ajungeti la adresa de mai sus. Nu, n-o sa va puna nimeni sa sudati sau sa dati cine-stie-ce la strung. Insa, daca sunteti un adevarat “urban” in cautare de locuri care sa va inspire – n-o sa va mai puteti dezlipi (nu doar privirea) de aici. Atelierul Mecanic se dezvaluie prin insusi numele sau. E scris cu litere mari pe peretele de la intrare din menghine, chei si alte asemenea fieratanii. N-ai cum sa-l ratezi. Ferestrele largi te lasa sa-i descifrezi specificul, chiar daca n-ai intrat inauntru. E o incaperere nici prea mare, nici prea mica impartita in doua zone: una de stat la mese si alta de “hang-out” la bar.Daca ai venit cu mai multi prieteni, ar fi bine sa alegi una dintre mesele de pe dreapta – unele mai inalte, altele mai joase, scaune desperecheate (gen mobilierul anilor ’70) sau fotolii si scaune cat se poate de moderne.
Barul (inspirata ideea de a lasa lemnul sa-si spuna singur povestea) e destul de incapator si el. Si daca te asezi aici, indiferent ca ai venit singur, n-o sa stai prea mult nevorbit. Sunt oameni prietenosi si dincolo de bar, si in randul clientilor. Iar asta o sa observi daca petreci cateva ore aici. Locul are o verva aparte si un “zumzet” al lui. Nu e galagie, dar nu se vorbeste nici in soapta.
Daca nu aflam de la barmani ca in week-end vin DJ care pun muzica “funky”, n-as fi stiut sa va spun cat de “mecanic” e ambientul sonor in atelier. Unii ar putea numi spatiul drept “industrial”, asta datorita elementelor care ii compun decorul – placute de avertizare din categoria “in timpul lucrului verifica functionarea ventilatiei”, tot felul de lampi, ochelari sau borne care sa-ti arate nivelul presiunii.
Insa, atata vreme cat de la “pompa nr. 1” curge bere in pahare, iar preturile de la bar (whiskey intre 12-15 lei, bere imbuteliata intre 7 si 12 lei) sunt inca rezonabile, n-ai de ce sa nu te simti aici ca acasa. Iar daca vi s-a facut foame dup-atata timp petrecut “la munca”, intrebati la bar. Noi am fost norocosi si, pe finalul serii, am primit o supa de cartofi si morcovi (un parteneriat cu Omnivore’s Dilemma) din partea casei. Mai sunt si prajiturele si tot felul de alte bunataturi in meniu.
Programul de lucru e flexibil la Atelierul Mecanic. Poti sa te duci de dimineata la o cafea sau sa iti aduni “confratii de salopete” mai pe seara. Portile se inchid tarziu, dupa ultimul venit.
Malagamba
Bucatarii romani (tineri, dupa cum mi s-a spus), patron irlandez, meniu cu specialitati italiene si un nume de restaurant – Malagamba – cu trimitere la un personaj al perioadei interbelice, un fel de dandy al timpurilor de atunci – Sergiu Malagamba. Spilcuit, ostentativ, a influentat gustul anilor ’40 ai Bucurestiului.
Este unul dintre cele mai bune restaurante din Centrul Vechi, care se diferentiaza si prin designul interior “dedicat”. Recomandam Pollo gorgonzola – puiul cu sos gorgonzola care poarta semnatura casei – cu garnitura de patate alla ciccio.
Putem sa spunem cu mana pe inima ca sosul acela iti ramane mult timp intiparit in memoria “gustativa”. Iar cartofii natur, mari, trasi in ulei cu niste ierburi si usturoi sunt o alta surpriza. Pentru cei care nu se rezuma la paste si pui, ai de unde alege, atat in ceea ce priveste mancarea, cat si bauturile.
Pentru amatorii de peste meniul suna foarte bine: Dorada la cuptor cu rosii uscate, imnuri de anghinare, capere, rosii chery si usturoi in sos de unt si lamaie sau Rissotto alla milanese. Cat despre deserturi… aici tiramisu e proaspat si racoros, asa cum ar trebui safie.
Cum nu in multe restaurante din Bucuresti o sa vedeti Ð Malagamba are un meniu (si chiar week-enduri) dedicate copiilor, de aceea ar trebui sa va faceti program de duminica alaturi de cei mici. Pe langa faptul ca ar trebui inclus la categoria “kidsfriendly”, restaurantul este “wine friendly” (daca se poate spune asa). Aproape in fiecare saptamana aici se desfasoara seri dedicate degustarii de vinuri – desigur alaturate si puse in valoare de anumite feluri de mancare. Ar fi bine sa verificati site-ul pentru update-uri!
