Cea mai mare bază de date din fotbalul românesc!
Translate English Deutsch Español Italiano Français Magyar Polski Български
Wednesday, 8 Sep. 2010, 10:21 | comentarii
Bookmark and Share
Trimite această ştire prin Yahoo! Messenger
INTERNAŢIONAL » Diverse

Rezumat VIDEO: Argentina a umilit Spania, scor 4-1, într-un meci amical

de Benone Popescu

Campioana mondială Spania, cu o apărare improvizată, a fost învinsă de formaţia Argentinei cu scorul de 4-1 (3-0), marţi seara, la Buenos Aires, într-un meci amical de fotbal.

Aceasta este prima înfrângere pentru iberici după cucerirea titlului mondial în Africa de Sud (11 iulie), survenită graţie golurile marcate de Messi (10), Higuain (13), Tevez (34) şi Agüero (90+1). Golul de onoare al echipei antrenate de Vicente del Bosque a fost reuşit de Llorente (84).

Succesul acesta îi poate asigura lui Sergio Batista definitivarea pe postul de selecţioner al Argentinei, pe care l-a îndeplinit la partidele cu Irlanda (1-0) şi Spania (4-1), în urma plecării lui Diego Maradona.

În faţa a circa 50.000 de spectatori aflaţi pe stadionul ''Monumental'' au evoluat echipele:

Argentina: Romero - Zanetti, Demichelis, G. Milito, Heinze - Banega, Mascherano (căpitan), E. Cambiasso - Messi (D'Alessandro, 89), Higuain (Agüero, 67), Tevez (Di Maria, 60). Selecţioner: Sergio Batista.

Spania: Reina (Valdez, 46) - Arbeloa, Pique, Marchena, Monreal - Busquets, Xabi Alonso (Pedro Rodriguez, 70), Iniesta (Cazorla, 46), Fabregas (Xavi, 56) - D. Villa (Llorente, 46), D. Silva (Navas, 46). Selecţioner: Vicente del Bosque.

Arbitru: Oscar Ruiz (Columbia).

AgerPres


Evaluează articolul:

blog comments powered by Disqus