Cea mai mare bază de date din fotbalul românesc!

S-au desfiinţat două echipe pentru a-i plăti salariul! Neymar, printre cei mai bine plătiţi fotbalişti din lume

S-au desfiinţat două echipe pentru a-i plăti salariul! Neymar, printre cei mai bine plătiţi fotbalişti din lume Au avut şansa să îl vândă la cele mai puternice cluburi din Europa, dar au decis să îi prelungească contractul până în 2014, iar acum au desfiinţat echipele de fotbal feminin şi de futsal ale clubului pentru a-şi permite să îi plătească salariul.

Universidad de Chile, campioană pentru 15-a oară în istorie

Universidad de Chile a câştigat turneul Clausura 2011 a campionatului chilian de fotbal, după ce a învins în meciul retur al finalei formaţia Cobreloa cu scorul de 3-0, în tur cele 2 echipe înregistrând o remiză albă, 0-0.
Cea mai mare bază de date!

Alfio Basile, noul antrenor al formaţiei argentiniene Racing Club

Fostul selecţioner argentinian Alfio "Coco" Basile a fost numit antrenor al echipei argentiniene de fotbal Racing Club, înlocuindu-l pe compatriotul său Diego Simeone, plecat la Atletico Madrid.

Neymar, cel mai bun fotbalist în 2011 din campionatul Braziliei

Neymar, atacantul echipei FC Santos, a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul Braziliei în sezonul 2011, el fiind preferat unor jucători precum Dede (Vasco da Gama) şi Liedson, portughezul de origine braziliană de la Corinthians, informează agenţia EFE.

Corinthians, pentru a cincea oară campioană în Brazilia

Echipa Corinthians Sao Paulo a devenit pentru a cincea oară în istorie campioană a Braziliei la fotbal, după meciul nul (0-0) cu Palmeiras din etapa a 38-a, un titlu dedicat memoriei unuia din iluştrii săi eroi, Socrates, decedat duminică.

Suspendat 10 meciuri pentru că şi-a scuipat un adversar

Un fotbalist al echipei braziliene Fluminense a primit o suspendare de zece meciuri fiindcă a scuipat un adversar, iar antrenorul său a fost suspendat cinci meciuri pentru că a insultat un arbitru şi a refuzat să părăsească terenul după ce a fost eliminat, la acelaşi meci, anunţă Reuters, citată de Agerpres.

Reţelele de socializare pot dăuna... buzunarului! Brazilianul Neymar, amendat cu 8.000 de dolari

Atacantul brazilian Neymar de la FC Santos a fost condamnat de un tribunal din Sao Paulo să plătească o despăgubire de 15.000 reali (8.108 dolari), pentru ofensarea unui arbitru, anul trecut, pe pagina sa de Twitter, relatează agenţia EFE.

Brazilianul Neymar, cel mai bun jucător din Copa Libertadores

Atacantul brazilian Neymar (19 ani) a primit joi primul rezervat celui mai bun jucător din Copa Libertadores, cea mai importantă competiţie inter-cluburi din fotbalul sud-american, pe care a câştigat-o anul acesta cu echipa sa, FC Santos.

Liga de Quito, Velez, Vasco da Gama şi Universidad de Chile, semifinalistele Cupei Sudamericana

Echipa ecuadoriană Liga de Quito s-a calificat în semifinalele Cupei Sudamericana la fotbal, a doua competiţie continentală inter-cluburi din America de Sud, impunându-se cu 5-4 la loviturile de departajare pe terenul formaţiei paraguayene Libertad Asuncion, joi seara, în manşa secundă a sferturilor de finală.

VIDEO: Amendă pentru fotbaliştii care s-au „împuşcat” pe teren

VIDEO: Amendă pentru fotbaliştii care s-au „împuşcat” pe teren Doi dintre jucătorii echipei mexicane Guadalajara au fost amendaţi după ce fotbalistul care a marcat s-a prefăcut că-şi împuşcă în cap un coleg de echipă, gest considerat nepotrivit de oficialii clubului. Video

Preşedintele Federaţiei Argentiniene, acuzat de gestiune frauduloasă

Preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal, Julio Grondona, a fost acuzat de gestiune frauduloasă în faţa judecătorului Jorge Lopez de către avocatul Mariano Cuneo Libarone, informează AS. Video

Campionatul de fotbal al Braziliei - Rezultate din etapa a 28-a

Corinthians Sao Paulo, liderul campionatului de fotbal al Braziliei, a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Atletico Goianiense, într-o partidă disputată duminică în cadrul etapei a 28-a a sezonului.

VIDEO: Lucas şi Neymar aduc victoria Braziliei în faţa Argentinei

VIDEO: Lucas şi Neymar aduc victoria Braziliei în faţa Argentinei Reprezentativa Braziliei a învins cu scorul de 2-0 (0-0) selecţionata Argentinei, într-un meci internaţional amical de fotbal, disputat miercuri seara pe stadionul "Mangueirao" din oraşul brazilian Belem, în faţa 45.000 de spectatori. Video

VIDEO: Superclasico: Argentina - Brazilia, scor 0-0, într-un meci amical

Selecţionatele Braziliei şi Argentinei, alcătuite din jucători proveniţi din campionatele interne, au terminat la egalitate, 0-0, miercuri, la Cordoba, pe stadionul ''Mario Kempes'', într-un meci amical de fotbal care a contat în cadrul iniţiativei Superclasico. Video

Lionel Messi, noul căpitan al naţionalei Argentinei

Alejandro Sabella, noul selecţioner al Argentinei, a luat decizia de a-i oferi banderola de căpitan al naţionalei "albiceleste" starului de la FC Barcelona, Lionel Messi.

VIDEO: Debut cu victorie pentru River Plate în liga a doua din Argentina

VIDEO: Debut cu victorie pentru River Plate în liga a doua din Argentina River Plate, cel mai titrat club de fotbal din Argentina, şi-a început aventura în liga secundă cu o victorie la limită, scor 1-0, împotriva formaţiei Chacarita Juniors. Video

Neymar, sfătuit de Pele să refuze pentru moment Europa

Pele, legenda fotbalului brazilian, l-a sfătuit pe compatriotul său Neymar să nu plece prea devreme în Europa, informează Reuters, citată de Agerpres.

Alejandro Sabella, confirmat ca selecţioner al naţionalei Argentinei

Alejandro Sabella a fost confirmat ca selecţioner al echipei de fotbal a Argentinei, până la turneul final al Cupei Mondiale din 2014, după ce Sergio Batista şi-a reziliat contractul în urma unei participări dezamăgitoare la Copa America, transmite reuters.

VIDEO: Uruguay a câştigat Copa America după un 3-0 de poveste cu Paraguay!

VIDEO: Uruguay a câştigat Copa America după un 3-0 de poveste cu Paraguay! Locul 4 la Mondialul din 2010, Uruguayul a câştigat Copa America 2011 după ce a învins în finală reprezentativa Paraguayului cu un incredibil 3-0. În echipa lui Oscar Tabarez, fostul fundaş al lui CFR Cluj a fost titular constant pe toată durata turneului final. Video

VIDEO Copa America 2011: Paraguay - Venezuela, scor 5-3, după loviturile de departajare

VIDEO Copa America 2011: Paraguay - Venezuela, scor 5-3, după loviturile de departajare Selecţionata Paraguayului s-a calificat miercuri seara în finala competiţiei de fotbal Copa America, găzduită de Argentina, fără a câştiga niciun meci din cele cinci jucate în timpul regulamentar de 90 de minute sau după prelungiri (120 minute). Video

VIDEO Copa America 2011: Luis Suarez trimite Uruguayul în finală după 2-0 cu Peru

VIDEO Copa America 2011: Luis Suarez trimite Uruguayul în finală după 2-0 cu Peru Copa America 2011 şi-a desemnat prima finalistă după ce Luis Suarez a marcat două goluri superbe pentru Uruguay în victoria cu 2-0(0-0) în faţa naţionalei din Peru. Video

VIDEO Copa America 2011: Brazilia - Paraguay, scor 0-2, după loviturile de departajare

VIDEO Copa America 2011: Brazilia - Paraguay, scor 0-2, după loviturile de departajare Copa America 2011 a rămas fără două dintre principalele favorite la câştigarea competiţiei, astfel că după Argentina, Brazilia merge şi ea acasă din faza sferturilor de finală după ce a pierdut la loviturile de departajare în faţa Paraguayului, scor 0-0(0-2). Video

VIDEO Copa America 2011: Columbia - Peru, scor 0-2, în sferturile de finală

VIDEO Copa America 2011: Columbia - Peru, scor 0-2, în sferturile de finală Peru a reuşit să se califice în semifinalele Copei America 2011 după ce a învins naţionala Columbiei, scor 2-0, la finalul a 120 de minute de joc. Video

VIDEO Copa America 2011: Uruguay elimină Argentina după loviturile de departajare, scor 5-4

VIDEO Copa America 2011: Uruguay elimină Argentina după loviturile de departajare, scor 5-4 Uruguay s-a calificat în semifinalele Copei America după ce a învins naţionala Argentinei în sferturile de finală, în urma loviturilor de departajare, scor 5-4. Video

Copa America 2011: Fostul jucător de la CFR Cluj, Alvaro Pereira, a devenit tată

Alvaro Pereira, fostul fotbalist uruguayan al lui CFR Cluj, participant în aceste zile la Copa America, a devenit tatăl unui băiat, anunţă EFE, citată de Agerpres.

Copa America 2011: Programul meciurilor din sferturile de finală

Copa America 2011: Programul meciurilor din sferturile de finală După ultimele întâlniri dinn grupa B s-a stabilit tabloul complet al partidelor din sferturile de finală ale Copei America, ediţia 2011.

VIDEO Copa America 2011: Paraguay - Venezuela, scor 3-3, şi ambele merg în sferturi

VIDEO Copa America 2011: Paraguay - Venezuela, scor 3-3, şi ambele merg în sferturi Paraguay şi Venezuela au remizat la finalul unui meci cu şase goluri, în faţa a peste 18.000 de spectatori prezenţi pe stadionul Padre Ernesto Martearena, din Salta, şi ambele echipe s-a calificat în sferturile ediţiei 2011 a Copei America. Video

VIDEO Copa America 2011: Pato şi Neymar duc Brazilia în sferturi după 4-2 cu Ecuador

VIDEO Copa America 2011: Pato şi Neymar duc Brazilia în sferturi după 4-2 cu Ecuador Pato şi Neymar au prins o zi excelentă şi au calificat Brazilia în sferturile de finală ale Copei America 2011 de pe prima poziţie a clasamentului grupei B după ce naţionala Selecao s-a impus cu 4-2(1-1) în faţa Ecuadorului. Video

VIDEO Copa America 2011: Chile, Uruguay şi Peru sunt în sferturile de finală

VIDEO Copa America 2011: Chile, Uruguay şi Peru sunt în sferturile de finală Chile şi Uruguay s-a calificat în sferturile de finală ale Copei America 2011 după ce s-au clasat pe primele două locuri ale grupei C, în timp ce Peru din postura de cea mai bine a treia echipă clasată. Video

Corinthians a început negocierile pentru transferul argentinianului Tevez de la Manchester City

Clubul brazilian Corinthians a început negocierile pentru transferul atacantului argentinian Carlos Tevez de la echipa engleză de fotbal Manchester United, informează agenţia EFE, recepţionată de Agerpres.

Maradona, rănit uşor în urma unui accident rutier petrecut în Argentina

Fostul căpitan şi selecţioner al Argentinei, Diego Armando Maradona, a fost rănit uşor într-un accident rutier produs în cursul zilei de luni, au anunţat surse medicale, citate de Associated Press.

VIDEO Copa America 2011: Argentina e în sferturile de finală după 3-0 cu Costa Rica

VIDEO Copa America 2011: Argentina e în sferturile de finală după 3-0 cu Costa Rica Naţionala de fotbal a Argentinei a învins Costa Rica luni seara, la Cordoba, cu scorul de 3-0, în ultimul meci din Grupa A a competiţiei Copa America, pe care o găzduieşte, şi s-a calificat în sferturile de finală. Video

VIDEO Copa America 2011: Columbia, prima calificată în sferturile de finală după 2-0 cu Bolivia

VIDEO Copa America 2011: Columbia, prima calificată în sferturile de finală după 2-0 cu Bolivia Naţionala Columbiei, cu ex-stelistul Dayro Moreno titular, s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei de fotbal Copa America, găzduită de Argentina, după ce a învins formaţia Boliviei cu scorul de 2-0 (2-0), duminică, la Santa Fe, în Grupa B. Video

VIDEO Copa America 2011: Meciul în care Brazilia se bucură de egal! Scor 2-2 cu Paraguay

VIDEO Copa America 2011: Meciul în care Brazilia se bucură de egal! Scor 2-2 cu Paraguay Brazilia nu reuşeşte să îşi revină şi a înregistrat al doilea amical în grupa B de la Copa America 2011 după ce a terminat 2-2(1-0) cu Paraguay, în faţa a 57.000 de spectatori prezenţi pe stadionul Mario Alberto Kempes, din Cordoba. Video

VIDEO Copa America 2011: Peru - Mexic 1-0 şi Uruguay - Chile 1-1, în grupa C

VIDEO Copa America 2011: Peru - Mexic 1-0 şi Uruguay - Chile 1-1, în grupa C Peru e aproape de calificarea în faza următoare a Copei America 2011 după ce s-a impus la limită, scor 1-0(0-0), în faţa Mexicului, în etapa a doua a grupei C. Video

VIDEO Copa America 2011: Bolivia - Costa Rica, scor 0-2, în grupa A

VIDEO Copa America 2011: Bolivia - Costa Rica, scor 0-2, în grupa A Joel Campbell, declarat cel mai bun om al meciului, a marcat al doilea gol al naţionalei ţării sale Costa Rica în victoria cu 2-0(0-0) în faţa Boliviei, în etapa a doua a grupei A de la Copa America 2011. Video

VIDEO Copa America 2011: Argentina - Columbia 0-0

VIDEO Copa America 2011: Argentina - Columbia 0-0 Argentina, principala favorită la câştigarea ediţiei din acest an a Copei America, nu a reuşit decât un egal în al doilea meci, scor 0-0, cu naţionala Columbiei. Video

VIDEO Copa America 2011: Uruguay - Peru, scor 1-1, în grupa C

Selecţionatele Uruguayului şi Peru au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), luni seara, la San Juan, într-un meci din Grupa C a competiţiei de fotbal Copa America, găzduită de Argentina în perioada 1-24 iulie. Video

VIDEO Copa America 2011: Brazilia - Venezuela 0-0 şi Paraguay - Ecuador 0-0, în grupa B

VIDEO Copa America 2011: Brazilia - Venezuela 0-0 şi Paraguay - Ecuador 0-0, în grupa B Brazilia, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Copa America, la fel ca şi Argentina, nu a convins în meciul de debut şi a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu Venezuela. Video

VIDEO Copa America 2011: Columbia - Costa Rica, scor 1-0, în grupa A

VIDEO Copa America 2011: Columbia - Costa Rica, scor 1-0, în grupa A Columbia este lider în grupa A a Copei America 2011 după ce s-a impus cu 1-0(1-0) în faţa naţionalei din Costa Rica, în al doilea meci al ediţiei din acest an. Video

Ştiri mai vechi »